joi, 13 iunie 2013

Creme antirid de la Vichy, prin intermediul magazinul Carlisa


Indiferent de varsta pe care o avem, nimic nu este mai important decat un corp, un par si un ten frumos. Odata ce inaintam in vartsa, trebuie sa avem mare grija la tenul nostru, care, printr-un proces natural si firesc, imbatraneste, iar varsta se vede de cele mai multe ori. Ei bine, pentru ca acest lucru sa nu se intample prea curand, trebuie sa stim ce produse cosmetice putem folosi pentru a preveni ridurile si pentru a incetini procesul de imbatranire a tenului, odata cu trecerea timpului.

Femeile care se confrunta cu primele riduri, stiu ca acestea apar prima data in zona ochilor, a buzelor si in special pe gat si decolteu, ceea ce nu este deloc estetic, deci trebuie luate masuri imediate. Pentru a preveni aparitia acestora, exista numeroase creme contur ochi si buze, seruri si tratamente pentru aceste zone in care apar primele riduri si folosite cu regularitate, rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Exista numeroase trucuri de care trebuie sa tineti cont atunci cand vreti sa preveniti ori sa tratati ridurile, precum si cateva alimente care nu ar trebui sa lipseasca din esele si gustarile zilei precum mierea, piersicile, afinele, capsunile, zmeura, soia, pestele si nu numai. Acestea sunt bogate in antioxidanti, contin proteine care sunt importante pentru sanatatea pielii (in cazul pestelui) si au actiune hranitoare si stimulativa asupra pielii.

Dupa cum probabil stiti deja, niciun tratament sau crema de fata antirid nu va fi eficient daca nu este insotit de o alimentatie corespunzatoare si masaje ata in zona fetei, cat si a gatului. Executat cu grija si in mod constant, masajul are functia de activare a regenerarii celulare, de stimulare a circulatiei si de tonifiere.

Gama produselor Vichy este cunoscuta de toate femeile din Romania si nu numai, care s-au aratat extrem de multumite de efectele pe care acestea le au asupra tenului in curs de imbatranire. Magazinul Carlisa pune la dispozitia dumneavoastra cateva creme antirid pentru toate tipurile de ten si toate perioadele prin care o femei trece odata ca a ajuns la 40 de ani.

Vichy Neovadiol este o crema de zi cu actiune de netezire perfecta pentru femeile care sunt la menopauza. Aceasta crema este dezvoltata pentru a va ajuta sa luptati impotriva efectelor incetinirii hormonale asupra pielii. In aceasta perioada pielea isi poate pierde densitatea, volumul si proportiile, iar Vichy Neovadiol actioneaza asupra pometilor, fetei si gatului, remodelandu-le tesatura. Aceasta crema are la baza tehnologia de reconstructie tisulara care stimuleaza factorii de crestere si reconstruieste straturile pielii in numai 10 zile.
Din aceeasi gama, exista si crema de noapte care actioneaza asupra pometilor, fetei si gatului, remodeland tesaturile.


Vichy Crema Idealia BB Cream este o crema care asigura hidratarea tenului 24 h, diminueaza ridurile si netezeste suprafata tenului, reducand petele si oferind prospetime in profunzime. daca tenul este patat si lipsit de vitalitate atunci aveti nevoie de o crema care sa ii ofere iluminare instantanee. Crema contine un ingredient activ antiopacizare care impreuna cu pigmentii corectori si sitemul de protectie impotriva razelor UV, protejeaza tenul si ii ofera o culoare radianta, mai proaspata si mai naturala zi de zi.


De dumneavoastra depinde daca tenul arata bine, se mentine tanar, chiar si atunci cand anii trec!

luni, 3 iunie 2013

Sfaturi utile pentru ingrijirea tenului pe timp de vara

La fel cum organismul are nevoie de hidratare in special pe timp de vara, cand gradele din termomentre cresc de la o zi la alta, la fel si tenul si parul are nevoie de hidratare si ingrijire speciala.
Pe perioada de vara, tenul are nevoie de o creme nutritiva si de tratamente de revigorare, astfel ca, in functie de tipul de ten, trebuie sa va alegeti produsele cosmetice care vi se potrivesc.

Tenul trebuie racorit cat mai des, ceea ce nu iti va permite sa folosesti prea mult machiaj, iar ca si produse de ingrijire, ai nevoie de un demachiant pe care sa-l folosesti de cel putin doua ori pe zi, un bun tonifiant, o crema de zi si una de seara, in functie de ten, iar atunci cand tenul este expus la soare, trebuie sa folosesti crema cu protectie solara de cel putin 20. In zilele in care te expui la soare, trebuie sa fii foarte atenta la intervalele de ore in care faci acest lucru, deoarece este foarte periculos pentru piele, in special pentru fata, sa stai la soare cand acesta e cel mai puternic si fierbinte. Mastile de fata trebuie sa se faca cel putin o data pe saptamana si de preferat in aceasta perioada sunt cele din fructe sau legume (castravete, morcovi, telina, struguri, piersica, avocado, caise).

Si alimentatia conteaza foarte mult in aceasta perioada, astfel ca apa plata sau de izvor nu va lipsi din obiceiurile zilnice si poate fi folosita chiar si pentru racorirea fetei sau spalarea acestuia inainte de a fi aplicata vreo crema sau un machiaj. Din alimentatie nu trebuie sa lipseasca legumele: salata verde, telina, morcovi, fructele si sucurile naturale din fructe proaspete, cu menta si putine gheata ce te va racori putin. De asemenea, laptele nu trebuie sa lipseasca in special in aceasta perioada, avand un efect benefic atat organismului, cat si pielii.

Machiajul trebuie sa fie cat se poate de natural si lejer in aceasta perioada, avand in vedere ca este foarte cald si transpiri mult. Poti opta pentru o crema coloranta, in cazul in care folosesti fond de ten in celelalte anotimpuri mai racoroase, mascara, un luciu de buze si un blush pentru obraji. Nu uita sa-ti conturezi sprancelele cu creioane sau farduri speciale pentru sprancene, in functie de nuanta tenului si a parului.
Nu uita sa-ti hidratezi buzele, pentru ca nu doar iarna, la vant puternic si frig buzele crapa. In cazul in care nu sunt hidratate pe timpul verii, efectul va fi similar, asadar cauta un balsam de buze pentru hidratare sau luciu de buze cu actiune de hidratare.

Femeile care au depasit varsta de 35 de ani si se confrunta cu primele riduri, trebuie sa foloseasca in continuare creme si seruri antirid speciale pentru acest sezon si cat de des sa-si puna comprese cu apa rece pe ochi, mai ales in zilele in care au stat prea mult sub razele soarelui. Vezi aici cateva produse cosmetice antirid perfecte pentru sezonul estival.

Pe toata perioada de vara, trebuie sa acorzi mult mai mare atentie tenului, corpului si parului, pentru a evita eventualele afectiuni dermatologice ce pot aparea ulterior. Foloseste creme si produse speciale pentru tipul de ten pe care il ai si bucura-te de o vara frumoasa si un ten perfect.

joi, 30 mai 2013

Produse cosmetice pentru corp si seruri antirid

Produsele cosmetice sunt menite sa mentina frumusetea fetei, a corpului, a parului si nu numai, insa doar atunci cand acestea sunt folosite corespunzator, in functie de tipul de ten, de piele si de varsta. La fel cum alegem cu atentie produsele de ingrijire a parului in functie de tipul de par, de problemele cu care ne confruntam, daca este par vopsit sau nu, la fel de atente trebuie sa fim si atunci cand alegem produsele cosmetice antirid.

Exista creme antirid care sunt destinate anumitor zone ale fetei, precum si seruri si creme contur pentru ochi, cu numeroase proprietati benefice, care ofera elasticitatea de care are nevoie pielea in locul respectiv. Cremele antirid trebuie sa fie folosite cu regularitate, astfel ca persoanele care isi expun tenul zilnic in praf, fum de tigara, poluare, trebuie sa foloseasca obligatoriu crema antirid de dimineata care va proteja epiderma in timpul zilei si seara, dupa ce tenul este perfect curatat, trebuie sa fie aplicata o crema pe baza de vitamina A sau acizi de fructe.

In ceea ce privesc tratamentele cu seruri antirid, magazinul Carlisa.ro dispune de cateva seruri benefice tenului imbatranit sau in curs de imbatranire. Serul Aslavital Lift Instant este un ser pe baza de argila, cu efect instant de netezire a ridurilor. Acest ser se foloseste in tratamentul intensiv al fetei, indeosebi al zonelor mai expuse procesului de imbatranire si ridare din zona ochilor, a buzelor, fruntii si nu numai. Este compus din extract Gatuline Expression asociat cu Argila ce confera serului proprietati unice antirid, doar in cazul in care se foloseste 10 zile consecutiv. Acidul Hialuronic mentine gradul de hidratare de care are nevoie pielea si ajuta la prevenirea aparitiei ridurilor, asadar  femeile care cauta rezultate miraculoase in scurt timp, pot opta pentru acest ser antirid care nu va face altceva decat sa va ofera un ten neted, catifelat si fara riduri. Exista, de asemenea, un ser antirid Farmec - Ser Perfect Antiage Gerovital GH3 Evolution, un ser atat pentru zi, cat si pentru noapte, cu proprietati miraculoase si efecte de durata. Acest ser actioneaza asupra tenului matur si diminueaza vizibil ridurile datorita extractului de Gatuline Expression si a lipozomilor cu Acid Hialuronic. Acest ser este recomandat zilnic, dimineata si seara, pe tenul perfect demachiat si tonifiat.
Cauta in magazin serurile tratament antirid, pentru toate tipurile de ten.

Elizabeth Arden a reusit de fiecare data sa surprinda femeile cu produsele de calitate, cu efecte imediate, asupra tenului in curs de imbatranire. Magazinul Carlisa dispune de cateva seruri antirid Elizabeth Arden, printre care se numara Visible Difference - Good Morning Retexturizing Prime, Visible Difference - Optimizing Skin Serum. Acestea tonifica foarte bine tenul, ii ofera claritatea si textura de care are nevoie pentru a fi perfect neted si in acelasi timp mareste luminozitatea, ducand la un ten sanatos in timp ce ii estompeaza ridurile.

Pune pret pe felul in care arata tenul tau, ai grija de pielea si de parul tau si foloseste doar produse care iti sunt destinate. Rezultatele pot fi vazute in scurt timp, insa pot si intarzia sa apara in cazul in care nu sunt respectate regulile tratamentului, in cazul in care fata nu este complet demachiata si tonifiata si daca sunt folosite produse necorespunzatoare tipului de ten.

vineri, 5 aprilie 2013

Cosmetice si tratamente anti-rid de la Farmec


Fiecare femeie a folosit cel putin de cateva ori in viata, produse cosmetice si tratamente de la Farmec si putine au fost cele care s-au aratat nemultumite, insa atunci cand folosesti produse cosmetice care nu sunt destinate categoriei tale de varsta si ten, rezultatele nu au cum sa apara. Farmec a scos pe piata de-a lungul timpului, o gama destul de larga de produse si tratamente cosmetice anti-rid, pentru toate tipuri de ten si zonele fetei, a gatului si a pieptului.

Magazinul cu tratamente cosmetice Carlisa, dispune de o gama variata de astfel de produse si tratamente destinate femeilor care pun pret pe felul in care arata.
Vezi aici produsele si tratamentele anti-rid disponibile in magazin.

Gasiti aici tratamente anti-rid ce constau in seruri Aslavital de noapte, ce au la baza Complexul Gatuline si Argila, cu efect instant de netezire a ridurilor, pentru toate tipurile de ten, ce poate fi folosit de femeile cu varsta peste 35 de ani, creme lift pentru buze si ochi, creme ultra active, pudra argila pentru tratamente cosmetice care, in functie de necesitati si de tipul de ten, se combina cu diferite fructe, legume, miere, ulei de masline, galbenul de ou, lactate si nu numai, pentru obtinerea unei masti cosmetice, benefice in ameliorarea diferitelor probleme ale tenului.
Aceasta pudra de argila poate fi folosita pentru masti cosmetice speciale pentru tenul gras, care se va omogeniza cu sucuri naturale obtinute din rosii, lamai, castraveti, portocale, respectiv cu ingrediente cu efect hidratant si nutritiv: castraveti, telina, lapte, miere, ulei de masline, galbenus de ou pentru tenuri normale si uscate.
Tot aceasta pudra ajuta la tratarea acneei, pentru care se realizeaza o masca din argila combinata cu apa poltabila sau apa de pe tarate de grau si se fac cure de cate 7 zile, dupa care se continua de doua ori pe saptamana pana la vindecare. Masca se lasa sa actioneze 20-30 de minute, mai ales pentru tenul acneic, pentru care se recomanda 30 de minute.

Un alt produs “minune” disponibil in magazinul nostru este crema anti-age cu calciu, folosita atat ziua, cat si noapte de femeile cu varsta peste 45 de ani, avand actiuni de hidratare, hranire, lift, anti-rid si anti-age. Datorita actiunii anti-rid si de restructurare, crema aduce beneficii importante in imbunatatirea aspectului tenurilol mature sensibile, al caror contur si-a pierdut fermitatea. Uleiurile naturale contribuie la o buna emoliere, hramire si hidratare a tenului, in vreme ce extractul de Goji impreuna cu acidul Ferulic, Uleiul de orez si Vitaminele E si A contribuie la combaterea proceselor de imbatranire cutanata.

Alege sa fii frumoasa si mereu tanara! Opteaza pentu un ten sanatos, frumos, revigorant si ascunde-ti varsta, folosind produsele disponibile in acest magazin cu tratamente si cosmetice.